România s-a zguduit de trei ori în cursul dimineții de miercuri, 15 octombrie 2025. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a înregistrat trei cutremure succesive, produse în mai puțin de o oră — în Satu Mare, Buzău și Marea Neagră.
Cutremur în zona seismică Vrancea – județul Buzău
Cel mai recent seism s-a produs la ora 08:31, în județul Buzău, cu o magnitudine de 3,0 pe scara Richter, la o adâncime de 140 de kilometri.
Cutremurul s-a resimțit în mai multe localități din zonă, fiind localizat în apropierea orașelor Focșani (54 km), Buzău (55 km), Sfântu Gheorghe (63 km), Brașov (70 km) și Ploiești (81 km).
Deși a avut o intensitate redusă, seismul a fost perceput de locuitorii din zona de curbură a Carpaților, una dintre cele mai active din punct de vedere seismic.
Un alt cutremur în Marea Neagră
La doar șase minute după evenimentul din Buzău, la ora 08:37, un nou cutremur a fost raportat de INCDFP, de această dată în Marea Neagră, cu o magnitudine de 3,3. Seismul a avut loc la o adâncime de 89 de kilometri, la aproximativ 89 km de țărmul românesc, în apropierea municipiului Constanța.
Specialiștii spun că aceste mișcări sunt considerate activitate seismică normală pentru zona României, neexistând motive de îngrijorare.
Primul cutremur, în nordul țării
Primul seism al dimineții a avut loc mai devreme, în județul Satu Mare, unde un cutremur cu magnitudinea 4,0 a fost înregistrat la o adâncime redusă.
Potrivit datelor preliminare, cutremurul a fost simțit slab la nivel local și nu au fost raportate pagube sau victime.
România are o activitate seismică moderată, cu epicentre frecvente în zonele Vrancea, Buzău, Oltenia și Marea Neagră, iar specialiștii monitorizează constant mișcările scoarței terestre prin rețeaua națională de stații seismice.


