ofițer armata română, în uniformă de serviciu, cu drapelul româniei și al uniunii europene în fundal, imagine formală, reprezentativă pentru forțele armate.

Procurorii militari ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat joi dimineață percheziții la domiciliul comandantului Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila” din București, generalul Florentina Ioniță-Radu, prima femeie din istoria unității avansată la grad de general.

Surse judiciare afirmă că ancheta vizează suspiciuni privind săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție, aflate de mai mult timp în atenția procurorilor. În total, DNA ar fi deschis un dosar cu 17 suspecți, în cadrul căruia joi dimineață se derulau 19 percheziții.

Conform Mediafax, aflată la conducerea Spitalului Militar de peste 11 ani, Florentina Ioniță este acuzată că ar fi cumulat mai multe funcții militare, încasând inclusiv salarii suplimentare. În vizorul DNA s-ar afla și proiecte europene derulate în cadrul unității medicale, în care aceasta ar fi avut rol de coordonare și de pe urma cărora ar fi obținut venituri consistente.

Serviciul pentru urmărirea penală a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul DNA o suspectează pe general de uzurpare de calități oficiale, abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 8,2 milioane de lei.

Generalul Florentina Ioniță, în vârstă de 61 de ani, medic gastroenterolog originar din Buzău, a fost numită în fruntea Spitalului Militar în ianuarie 2014, în ultimul an de mandat al președintelui Traian Băsescu.

De-a lungul timpului, a fost decorată de mai multe ori de Klaus Iohannis, fiind avansată la gradul de general cu două stele la 1 decembrie 2015, devenind astfel prima femeie din istoria unității care atinge acest rang.

În 2014, a primit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, iar ulterior, în 2016, 2017 și 2018, a fost din nou decorată, inclusiv cu Ordinul Național „Steaua României”. În 2019, președintele a acordat o nouă distincție chiar Spitalului Militar condus de aceasta.

Surse politice susțin că Ioniță ar fi avut o relație apropiată nu doar cu Klaus Iohannis, ci și cu foștii premieri Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Viorica Dăncilă. În decembrie 2018, Primăria Buzău i-a conferit titlul de „Cetățean de Onoare”.

În același context al decorărilor oficiale, în 2017, Florentina Ioniță a primit Ordinul „Steaua României” alături de generalul Cătălin Zisu, aflat în prezent sub control judiciar într-un alt dosar instrumentat de DNA pentru instigare la abuz în serviciu, cu un prejudiciu estimat la 2,5 milioane de euro.

Potrivit declarației de avere depuse în 2023, Florentina Ioniță-Radu a avut venituri totale de peste 325.000 de lei într-un singur an. În contrast, soțul său, Marcel Ioniță Radu, director general al firmei Mario Impex 93 SRL, a încasat doar 16.993 lei.

sursă foto – Scumc.ro

Ultima oră