Virca Louis Lorant, cunoscut printre localnicii din Mediaș sub porecla de Kara, are 32 de ani și își trăiește a patra iarnă în spatele gratiilor. Condamnat pentru ultraj și șantaj, bărbatul a ajuns la închisoare în urma unui episod violent: a amenințat cu moartea un polițist din oraș, chiar cel care instrumenta un dosar în care el însuși era victimă. A recunoscut faptele, și-a ispășit pedeapsa, dar spune că destinul i-a jucat o nouă carte nedreaptă – una care l-a ținut departe de libertatea pe care o aștepta.
„M-au condamnat pentru o presupunere”
„Vă contactez din penitenciar”, își începe Kara mărturisirea. De aproape patru ani, viața lui se desfășoară între pereți gri, ore fixe și rutine stricte. În tot acest timp, spune că a plătit pentru greșelile făcute – ultrajul și șantajul –, însă o nouă condamnare, pentru distrugere, l-a doborât moral. „Am fost condamnat practic pentru o presupunere, iar presupunerea este nivelul cel mai de jos al cunoașterii. Mi s-a instrumentat dosarul fără niciun fel de probă.”
Potrivit propriei relatări, cazul de distrugere s-ar fi născut dintr-un conflict de familie. „Am fost condamnat pentru ultraj (n.red.: a amenințat un polițist), dar și pentru șantaj – am șantajat o prostituată să dea banii unei case de copii sau unui cămin de bătrâni. Am recunoscut aceste fapte, știu că am greșit. Dar în dosarul de distrugere am fost închis pe nedrept. Acel dosar mi s-a înscenat. Am fost acuzat de fratele mamei mele că am dat foc unei case. Nu a fost adevărat nimic. Casa mi-a fost lăsată de bunicul meu, iar ei mi-au făcut o manevră. Au încercat chiar să mă calce cu mașina. Vreau ca părțile din dosar să se gândească că sunt dispus la o cale amiabilă”, spune Kara. Acum, avocatul său pregătește un dosar care urmează să fie depus la CEDO. „Pe restul le meritam și le plătesc, dar această faptă eu nu am comis-o. Dosarul de distrugere mă macină.”
Citește și: Medieșeanul care a amenințat cu moartea un polițist – „Lumea mă vede ca pe cel mai mare terorist”
Viața printre ziduri și reguli
În ultimii ani, Kara a trecut prin șase penitenciare – Arad, Deva, Drobeta Turnu Severin, Aiud, Rahova și Tulcea. A împărțit camera „cu oameni de toate felurile – de la interlopi la primari și avocați” –, dar spune că și-a văzut de drum. „Nu am avut treabă cu nimeni, nu am greșit cadrelor, nu am avut conflicte.”
O zi obișnuită în penitenciar începe la ora 6:30. După apelul de dimineață, merge la școală – e acum elev în clasa a X-a și urmează cursuri profesionale. După-amiaza citește sau joacă șah și spune că a terminat peste 150 de cărți. „La regim deschis am muncit, am învățat să cos papuci pentru o firmă de încălțăminte. Apoi, la semi-deschis, am jucat poker – și din asta îmi câștigam banii și afară. Îmi continui și studiile, merg la școală, sunt în clasa a X-a. Fac o școală profesională, iar când ies, cine știe, poate fac și o facultate”, povestește el cu o sinceritate dezarmantă.
În camera de la Arad, unde este în prezent, împarte spațiul cu cinci alți deținuți: „Avem televizor, iarna e căldură. La Severin eram 20 într-o cameră, la Deva – opt. Aici e mai bine.”
„Afară am deviat un pic”
Când vorbește despre trecut, vocea i se schimbă. „Pe mine mă așteaptă mama și bunica acasă. Bunicul a murit, el a fost ca un tată pentru mine. După ce a murit, am început eu să fac toate prostiile astea, am deviat un pic.”
Kara spune că închisoarea, deși aspră, i-a oferit un moment de reflecție și, poate, de renaștere. „Într-un fel, e bine că am ajuns aici. Afară aveam o perioadă cu droguri și alcool. Aici am învățat multe, m-am schimbat. Eu de acum înainte vreau să îmi văd de treaba mea și am luat totul ca pe o lecție. În pușcărie, dacă vrei să te reabilitezi, o faci singur. Tu singur trebuie să te reabilitezi”, povestește acesta.
În iarna acestui an ar fi trebuit să intre în comisia de eliberare, dar noua condamnare i-a adăugat un an la pedeapsă. Speră însă ca în vara viitoare să revină în fața comisiei și, poate, în pragul iernii, să vadă din nou lumina de afară. „Nu zic că nu meritam pușcărie, dar parcă e prea mult”, spune Kara.
