Mihai Popescu, proprietarul complexului turistic „Casa de Piatră” din satul Poiana, comuna Perișani, județul Vâlcea, reacționează la informațiile transmise printr-un comunicat de presă de către compania WeBuild.
Conform acestuia, reprezentanții companiei WeBuild transmit în mod eronat că în zona indicată nu ar exista nicio alunecare de teren cauzată de lucrările la autostrada Sibiu – Pitești. Mai mult, acesta respinge acuzațiile care i se aduc, potrivit cărora ar urmări sistarea lucrărilor.
„Este o alunecare activă și li s-au impus măsuri. Vă invit să veniți să vedeți cum alunecă pământul, zi de zi. În ceea ce privește afirmația că aș fi făcut presiuni pentru a le închiria complexul, vă spun că acest lucru nu este adevărat. Într-adevăr, au existat anumite discuții atunci când s-au desfășurat lucrări în zona complexului. Atunci le-am spus că, dacă nivelul de zgomot depășește limitele legale pe perioada lucrărilor, pot să se cazeze la mine, pentru că altfel alți clienți nu mai văd. Dar nu i-am forțat în niciun fel. A fost doar o discuție.” a declarat pentru Ora de Sibiu, Mihai Popescu, proprietarul complexului turistic
Conform acestuia, situația alunecării este cunoscută de autorități încă de anul trecut. Inspectorii de la Prefectură, de la ISU și de la Administrația Bazinală de Apă Olt au fost deja pe teren și au tras primele concluzii privind alunecarea de teren.





