traditie românească de sărbătoare cu persoane în costume tradiționale, elevi și oficiali în timpul unui eveniment cultural în aer liber, pe fundal cu peisaj montan autumnal.
Sursa foto: Facebook/ Muzeul ASTRA

Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu, a fost distins sâmbătă cu titlul de „Cetățean de Onoare al comunei Blăjeni”, județul Hunedoara. Evenimentul a avut loc în cadrul inaugurării Centrului pentru păstrarea tradițiilor și meșteșugurilor din satul Criș, chiar în comuna natală a acestuia.

Noua instituție culturală funcționează în fosta școală din sat și a fost deschisă oficial în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și a invitaților din domeniul cultural. Cu această ocazie a fost vernisată și expoziția „Crișeni din Țara Moților”, care documentează viața și tradițiile oamenilor din zonă.

Emoționat, Ciprian Ștefan a declarat. „E o onoare pentru mine. E prima dată în cariera mea și în viața mea când sunt distins altfel și chiar la mine acasă. Cuvintele sunt de prisos. Mulțumesc mult, domnule primar! Mulțumesc mult, dragi Bejenari! Și nu uitați, cultura dezvoltă și să fim mândri de noi! Chiar suntem cineva pe harta asta a lumii și suntem foarte sus. Doamne ajută!”

Titlul de „Cetățean de Onoare” vine ca o recunoaștere a contribuției sale la promovarea culturii tradiționale românești, atât prin activitatea desfășurată la Muzeul ASTRA, cât și prin implicarea în proiecte care valorifică patrimoniul autentic al satului românesc.

Ultima oră