anaf scoate la licitație un taxi sibian care a mers ”cât până la lună și înapoi”: are 400.000 km și costă cam mult!

Agenția Națională de Administrare Fiscală scoate la licitație o Dacia Logan fabricată în 2012, care și-a petrecut mai bine de un deceniu rulând prin Mediaș în regim de taxi. Cu un rulaj declarat de peste 400.000 de kilometri, mașina a transportat, cel mai probabil, mii de pasageri, pe toate tipurile de vreme și în toate colțurile orașului.

Mașina scoasă a licitație de ANAF este un autoturism uzat, dar funcțional, care a făcut în medie peste 30.000 de kilometri pe an, o valoare tipică pentru un taxi activ. Caroseria, vopsită în albastru cu galben, poartă urmele evidente ale utilizării intense. Mașina a fost colantată, ceea ce înseamnă că noul proprietar va trebui să se ocupe de decolantare, dacă dorește să o folosească în scop personal.

La interior, confortul este, cel mai probabil, o amintire. Tapițeria și plasticele par să fi fost trecute prin toate etapele uzurii, fără menajamente. ANAF descrie starea mașinii drept „bună”, dar fotografiile și detaliile kilometrajului spun altă poveste – una despre o mașină care și-a făcut datoria, dar care nu mai are prea multe de oferit în afara prețului mic.

anaf scoate la licitație un taxi sibian care a mers ”cât până la lună și înapoi”: are 400.000 km și costă cam mult!

Autoturismul este echipat cu motor pe benzină, are o capacitate cilindrică de 1149 cm³, o putere de 55 kW, cutie manuală, transmisie față și este încadrat în clasa de emisii Euro 2, adică nu foarte prietenos cu mediul și, posibil, cu acces restricționat în marile orașe.

Prețul de pornire pentru această fostă mașină de taxi este de aproximativ 2.000 de euro, echivalentul a puțin peste 10.000 de lei.

bord cu instrumente și bordul unui vehicul commercial, interior de camion în sibiu.

Aceeași model d emașină, mai ieftină pe Olx

Pe platforma de anunțuri OLX, același model de Dacia Logan fabricat în 2012, cu rulaje similare sau chiar mai mici, se vinde la prețuri care pornesc de la 1.000 de euro. În plus, multe dintre aceste mașini nu au fost folosite ca taxi, nu necesită decolantare, arată mai bine vizual și au interiorul într-o stare vizibil superioară față de vehiculul scos la licitație de ANAF.

anaf scoate la licitație un taxi sibian care a mers ”cât până la lună și înapoi”: are 400.000 km și costă cam mult!
Sursa foto: Olx.ro

Licitația va avea loc în data de 6 noiembrie, la ora 11:00, la sediul Serviciului Fiscal Municipal Mediaș, situat pe strada I.C. Brătianu nr. 3.

Cei interesați trebuie să depună o ofertă de cumpărare și o garanție de 10% din prețul de pornire, cu cel puțin o zi înainte de data licitației. Documentele necesare și contul de plată sunt disponibile în anunțul oficial al ANAF.

Ultima oră