Guvernul intenționează să declare Autostrada Sibiu – Pitești proiect major de importanță națională, pentru a permite continuarea lucrărilor chiar și pe teritoriul ariilor naturale protejate.
Potrivit unui proiect de act normativ aflat în pregătire, măsura va permite exproprieri și defrișări în siturile Natura 2000 Cozia și Cozia – Buila – Vânturarița, inclusiv scoaterea din circuitul forestier a aproximativ 13 hectare de pădure din Parcul Național Cozia.
Conform Profit.ro, executivul susține că aceste derogări sunt esențiale pentru finalizarea autostrăzii și pentru păstrarea finanțării europene nerambursabile de 17 miliarde de lei, aferente secțiunilor 2 și 3 ale proiectului.
Guvernul avertizează că neadoptarea derogărilor de mediu ar duce la pierdere de fonduri externe și chiar la rezilierea contractelor de proiectare și execuție, ceea ce ar obliga statul român să plătească despăgubiri constructorilor pentru cheltuielile deja făcute și profitul pierdut.
Autostrada Sibiu – Pitești este considerată o investiție strategică de importanță europeană, făcând parte din Coridorul de conectivitate 1 „Transcarpați” : Constanța – București – Pitești – Sibiu – Sebeș – Deva – Lugoj – Timișoara – Arad – Nădlac II. Coridorul are o lungime totală de 978 de kilometri și reprezintă legătura directă între Marea Neagră și granița de vest a țării.
Din cele cinci secțiuni ale autostrăzii, Secțiunile 1 și 5 au fost deja date în trafic, iar Secțiunea 4 este realizată în proporție de 85%. Cele mai dificile, din punct de vedere tehnic, rămân Secțiunile 2 și 3, care includ zone montane și numeroase lucrări de artă.
În total, proiectul cuprinde:
- aproximativ 123 km de autostradă,
- 9 tuneluri rutiere,
- 2 ecoducte pentru fauna sălbatică,
- zeci de poduri, pasaje și viaducte peste râuri, căi ferate și drumuri naționale.
Conform sursei citate, în mod surprinzător, documentul guvernamental precizează că „proiectul de act normativ nu produce niciun impact asupra mediului”, o formulare care contrazice scopul măsurii și realitatea tehnică a lucrărilor. Potrivit surselor administrative, este posibil ca formularea să fie o eroare de redactare, ce urmează să fie corectată înainte de adoptarea actului normativ.
Derogări de la regulile ariilor protejate
Pentru construirea autostrăzii pe traseul actual, Guvernul va trebui să facă derogări explicite de la legislația privind ariile naturale protejate, care interzice, în mod normal, realizarea de construcții noi sau exploatarea resurselor naturale în astfel de zone.
Excepțiile sunt permise doar pentru obiective de securitate națională, de sănătate publică sau pentru activități de cercetare științifică. În acest context, Executivul invocă importanța strategică a autostrăzii pentru infrastructura națională și pentru integrarea României în rețeaua europeană de transport TEN-T.
Autostrada Sibiu – Pitești beneficiază de fonduri europene în valoare de 9,27 miliarde de lei (aproximativ 1,83 miliarde de euro), prin programele POIM 2014-2020 și Programul Transport 2021-2027. Diferența până la valoarea totală, estimată de Banca Europeană de Investiții la 5,5 miliarde de euro, va fi acoperită din bugetul de stat, sprijinit parțial de un împrumut de 500 de milioane de euro de la BEI.
Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, Guvernul va putea autoriza defrișările și lucrările de infrastructură în interiorul ariilor protejate, o decizie care ar putea stârni reacții puternice din partea organizațiilor de mediu, dar care ar asigura finalizarea celui mai important tronson de autostradă din România.


