Ultimul weekend din octombrie vine la pachet cu o mulțime de evenimente pentru sibieni și turiști — de la filme documentare și petreceri tematice de Halloween, până la drumeții de toamnă și festivaluri dedicate tradițiilor.
Astra Film Festival ajunge la finalul unei noi ediții, dar mai ai timp să te bucuri de documentare captivante și de discuțiile cu invitații speciali. Proiecțiile au loc în mai multe locații din oraș, iar programul complet poate fi consultat aici: https://astrafilm.ro/program/.
Gala de Premiere AFF 2025 va avea loc duminică, începând cu ora 18.00, la Sala Thalia și va fi prezentată de Amalia Enache. De asemenea, pot fi urmărite mai multe documentare interesante, printre care: „Scrisori de pe strada Lupului”, „Kabul, între rugăciuni”, „Ai încredere în mine” sau „Portretul unui tată confuz”.
Biletele se pot achiziționa de pe https://astrafilm.ro/tickets/.

Halloween Party la Backyard
Backyard găzduiește, sâmbătă, 25 octombrie, începând cu ora 22:00, o petrecere de Halloween cu un concurs de costume. La platane vor fi Aaron Sevilla & Sebastian, iar distracția se va întinde până la ora 05:00. Petrecăreții sunt încurajați să se costumeze, iar biletele pot fi cumpărate online.

Filme noi la CineGold
Pentru cinefili, Cinema CineGold aduce în premieră filme noi în acest weekend — o ocazie perfectă pentru o seară relaxantă la mall, cu popcorn și povești de pe marele ecran. „Sketch – Desenele Prind Viață”, „Prințesa și Dracula”, „Pădurea este a mea”, „Springsteen: Eliberează-mă de Nicăieri” și „Muzica Apusenilor 2” sunt printre cele mai noi filme care pot fi urmărite în acest weekend la Cinegold. Programul complet poate fi consultat pe site-ul cinematografului.

Drumeții de toamnă cu „Anii Drumeției”
Dacă preferi aerul curat și peisajele arămii, ai două propuneri de nerefuzat:
- Sâmbătă: „Drumeție arămie și brânzeturi dumnezeiești pe Via Transilvanica” – cu ghidul Nicoleta Ocneriu. Plecarea se va face din parcare Hornbach. Traseul unește Șeica Mică de Agârbiciu.
- Duminică: „Drumeție în Munții Făgăraș: Muchia Buteanului și Valea Doamnei” – ghidată de Radu Zaharie. Plecarea va avea loc din fața magazinului Hervis de la Shopping City Șelimbăr. Traseul pe care îl vom urma este: Balea Cascadă – Vf. cu Jnepeni – Laculețul Buteanu – Vf.Buteanu – Vf.Netedu – Șaua Netedu – Bâlea Lac – Șaua Doamnei – Valea Doamnei – Balea Cascadă
Mai multe detalii despre programul celor două drumeții se găsesc aici.

cASTRA Barbarorum la Muzeul ASTRA
Între 25 și 30 octombrie, Muzeul ASTRA devine poarta către antichitate. În Zona Etno Tehno Parc, meșteșugari și animatori readuc la viață lumea barbarilor prin ateliere de olărit, fierărie, țesut și prelucrarea lemnului. O experiență educativă și spectaculoasă pentru întreaga familie.

108 Antique Singing Bowls Orchestra la Muzeul de Artă Contemporană
Un eveniment sonor unic are loc sâmbătă, 25 octombrie, între orele 19:00 și 20:00, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu: 108 Antique Singing Bowls Orchestra – A Sound Experience. Spectatorii vor fi învăluiți de vibrațiile bolurilor tibetane și ale gongurilor mari, într-o experiență profund meditativă. Biletele urmează să fie puse în vânzare.

Festivalul Recoltei la Șura Mare
Duminică, pe terenul de fotbal, are loc Festivalul Recoltei – Șura Mare, ediția a IV-a, o sărbătoare a toamnei și a comunității. Produse locale, muzică, dansuri și voie bună – totul într-o atmosferă autentică de sat transilvănean.
Festivalul își propune să aducă împreună comunitatea locală și vizitatorii pentru a celebra bogăția toamnei. Evenimentul va avea loc în intervalul orar 12:00-22:00.
Halloween-ul Piraților la Shopping City
Pe 25 octombrie, când Shopping City Sibiu devine scena unei aventuri tematice pentru cei mici, în cadrul evenimentului Halloween-ul Piraților. Programul va include activități interactive, personaje tematice, pictură pe față și un show de magie. Toate acestea vor transforma ziua într-o experiență memorabilă pentru fiecare membru al familiei.
De asemenea, în fiecare duminică pe tot parcursul lunii octombrie, în intervalul 17:00 – 20:00, vor continua atelierele creative cu acces gratuit, unde participanții au ocazia să descopere bucuria de a crea alături de cei dragi.
Citește și: Shopping City Sibiu anunță o toamnă cu târguri, ateliere și un Halloween plin de aventură
Mașini de epocă la Mediaș
Piața Ferdinand din Mediaș devine duminică, între orele 11:00 și 15:00, un adevărat muzeu în aer liber. Colecționarii își expun bijuteriile pe patru roți într-o paradă a eleganței și nostalgiei.
De asemenea, Direcția 5 concertează vineri seara, 24 octombrie, de la ora 20:00, la Oldies.


