cel mai căutat hoț al momentului, lăsat liber de magistrați: a scăpat de arestul preventiv
foto: arhivă

Tânăr din Mediaș, plasat sub control judiciar pentru distrugere și furt calificat.

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Mediaș, a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, fiind cercetat pentru distrugere, tentativă la furt calificat și furt calificat. Măsura a fost dispusă la 22 octombrie a.c., de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș, după ce acesta a fost reținut anterior de polițiști.

Potrivit anchetei, între 22 septembrie și 21 octombrie 2025, tânărul ar fi distrus o cameră de supraveghere exterioarăa unei societăți comerciale și ar fi încercat să pătrundă într-o altă unitate, demontând plasa de protecție a ferestrei. În aceeași perioadă, acesta ar fi sustras mai multe bunuri – printre care parfumuri, telefon mobil și boxă audio – din trei locuințe ale unor persoane fizice din Mediaș.

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat Parchetului, care a decis controlul judiciar.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Persoana cercetată beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Ultima oră