Cu mai bine de 350 de ani în urmă, palmele bătătorite ale țăranilor din Dretea, un sat aflat la 50 de kilometri de Cluj-Napoca, au cioplit cu barda trunchiurile stejarilor pentru a ridica propria biserică. Ulterior, cei numiți „zugravi” au împodobit pereții sfântului lăcaș cu scene biblice, ușor de înțeles de către cei fără școală, pentru că în acele vremuri slovele puteau fi învățate doar de cei cu dare de mână.
Astăzi, această mică biserică de lemn, ridicată în 1672, se află în Muzeul Astra din Sibiu, unde a primit o nouă viață în urma lucrărilor de restaurare și statutul de cel mai vechi monument expus în cadrul muzeului. Ea face parte din „Mica Românie” din Pădurea Dumbrava, între casele maramureșene, oltenești și transilvănene din zona rezervată olăritului, unde silueta zveltă a bisericii se profilează pe verdele pădurii de stejar, completată de semeața turlă de 8 metri.
Restaurarea bisericii a durat doi ani, cu pauze în lunile de iarnă, fiind coordonată de Valeriu Olaru, fost director general al Muzeului Astra și specialist respectat în restaurarea monumentelor istorice. La momentul restaurării, Sibiu nu dispunea de specialiști în pictura icoanelor, astfel că a fost implicată și o echipă din Craiova. După pensionare, Olaru s-a întors în muzeu ca cercetător-restaurator, continuând să pună umărul la salvarea identității culturale a bisericii.
Vizitând biserica, ochii se îndreaptă asupra detaliilor impresionante: bolovani mari folosiți drept trepte, ușa de doar 1,60 metri înălțime și cheia din lemn rotunjit, simplă și eficientă. Ușa joasă avea un dublu scop: să forțeze pășirea cu capul plecat în casa Domnului și să împiedice intrarea călare, protejând astfel biserica de invadatori.
În interior, picturile copleșesc privitorul. În pronaos, destinat femeilor, se regăsesc personaje preponderent feminine: Sfintele Mucenițe, Sfintele Fecioare și Mironosițele, iar tavanul poartă motive arhaice, inclusiv simboluri ale Cerului înstelat, Soarelui și Lunii. Naosul a fost comparat de academicianul Răzvan Theodorescu, fost ministru al culturii, cu Capela Sixtină, fiind considerat „una dintre cele mai frumoase biserici din lemn din România”.
Scenele biblice sunt ușor de citit: Iisus poartă straie populare, iar personajele negative, precum Pilat din Pont, sunt înfățișate cu haine otomane, reflectând contextul istoric. Prezența Sfinților Militari, cu crucea într-o mână și arma în cealaltă, transmitea un mesaj clar: credința se apără chiar și cu arma în mână.
Tehnica picturii este deosebită: straturile de bază erau realizate din pulbere de cretă amestecată cu clei de origine animală, cu pânză de legătură între grinzi pentru continuitatea imaginii. Astăzi se folosește clei din stomac de morun, dar tradițional se folosea și clei obținut din oase și cartilagii de iepure.
Biserica din Dretea este astfel o bijuterie a ingeniozității și simplității țăranului român, cu vechi grinzi consolidate cu lemn din stejarii Pădurii Dumbrava. Funia sculptată de-a lungul și de-a latul bisericii simbolizează unitatea comunității care a zămislit-o și a lăsat-o posterității.
Ridicată fără niciun cui din metal și pictată fără știință formală, biserica este considerată astăzi „Capela Sixtină a ortodoxiei românești”, fiind un simbol viu al patrimoniului cultural și spiritual al județului Sibiu, unde credința, tradiția și meșteșugul se întâlnesc pentru a crea un loc de poveste.
