După ce va juca luni la Botoșani, FC Hermannstadt va pleca spre Capitală, unde joi va întâlni pe Concordia Chiajna (Liga 2), în primul meci din grupele Cupei României.
FC Hermannstat va lega deplasarea de la Botoșani cu meciul de Cupă de la Chiajna. Sibienii au plecat sâmbătă spre Piatra Neamț, unde vor înnopta. Duminică, echipa lui Marius Măldărășanu se va antrena la Piatra Neamț, apoi va continua drumul spre Botoșani. După meciul de luni contra liderului, sibienii vor porni București, cu ”escală” tot la Piatra Neamț.
Marius Măldărășanu nu înțelege sistemul actual din Cupa României, unde FC Hermannstadt va juca în deplasare toate cele trei meciuri, fapt care o dezavantajează.
”Și sezonul trecut au fost vreo două echipe care au jucat numai în deplasare, cred că sezonul ăsta suntem trei trei echipe. Acesta este programul, ăsta este sistemul, nu îl înțelegem, dar asta este, trebuie să jucăm. Jucăm într-o grupă în care nu întâlnim toate echipele. Este atipic, dar așa a fost și sezonul trecut. Cred că s-a schimbat ceva, să nu se mai joace meciuri de baraj, pentru că încarci programul. În rest, este un obiectiv al nostru să ieșim din grupă, dar este una destul de grea” a spus antrenorul Marius Măldărășanu.
Primele opt clasate din sezonul trecut, printre care și FC Hermannstadt au fost direct calificate în faza grupelor, fiind plasate în urna capilor de serie.
Sibiul face parte din Grupa D, alături de Dinamo 1848, Farul Constanța, FC Botoșani, Concodia Chiajna (Liga 2) și CS Dinamo (Liga 2). Conform regulamentului competiției, partidele se vor disputa pe terenul formației mai slab clasată în sezonul precedent, exceptând duelul formațiilor din prima urnă valorică, programat pe terenul primei echipe extrase.


