Liderii republicani ai comisiilor pentru servicii armate din Senat și Camera Reprezentanților și-au exprimat opoziția față de planul Pentagonului de retragere a trupelor americane din România.
Senatorul Roger Wicker, președintele Comisiei pentru servicii armate a Senatului, și Mike Rogers, președintele comisiei omoloage din Cameră, ambii republicani, au emis o declarație comună în care avertizează că măsura pare „necoordonată și contrară strategiei președintelui”.
„Ne opunem ferm întreruperii rotației brigăzii americane în România. Orice modificare a structurii forțelor noastre din Europa trebuie să fie rezultatul unui proces riguros, implicând colaborarea Statului Major Interarme și a Congresului”, se arată în comunicat
Potrivit Congresului, România a alocat constant peste 2% din PIB pentru apărare și s-a angajat să atingă 5%, consolidând rolul său strategic în securitatea regiunii și în cadrul NATO. De asemenea, țara găzduiește sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore, asumându-și riscuri importante pentru protecția colectivă a Alianței.
Legislatorii avertizează că retragerea prematură a trupelor americane de pe flancul estic al NATO ar putea submina rolul de descurajare împotriva agresiunilor rusești și ar transmite semnale greșite în contextul tensiunilor din regiune. În plus, decizia a fost luată fără consultarea Congresului, în ciuda sprijinului clar, bipartizan, pentru menținerea unei prezențe americane puternice în Europa, stipulat și în Legea pentru autorizarea apărării naționale pentru 2026.
„Vom solicita Pentagonului clarificări privind impactul asupra poziției de descurajare și apărare a NATO și coordonarea cu aliații pentru a minimiza efectele negative. De asemenea, dorim asigurări că brigăzile americane din Polonia vor rămâne în poziție, iar rotațiile persistente în România și statele baltice vor continua”, au mai precizat oficialii republicani.
FOTO – Inquam Photos / Octav Ganea


