Un tablou semnat de Pablo Picasso, dispărut din spațiul public de peste optzeci de ani, a fost vândut vineri, 24 octombrie 2025, la o licitație din Paris, pentru 32 milioane de euro, potrivit Associated Press.
Lucrarea, intitulată Bustul unei femei cu pălărie înflorată (Dora Maar), a fost pictată în iulie 1943 și o reprezintă pe fotografa și artista Dora Maar, muza și partenera lui Picasso timp de șapte ani. Tabloul, parte din seria „Femeia cu pălărie”, a fost cumpărat în 1944 de o familie franceză și a rămas ascuns până acum, fiind cunoscut doar dintr-o fotografie veche, notează Reuters.
Pictura se remarcă prin culorile vii și starea perfectă de conservare, fiind păstrată fără lac protector sau intervenții ulterioare. Experții consideră că redescoperirea acestei lucrări aduce o nouă perspectivă asupra uneia dintre cele mai tensionate perioade din viața artistului.
Suma obținută depășește estimările inițiale și reprezintă cel mai mare preț plătit anul acesta în Franța pentru o operă de artă, potrivit AP.
Deși nu stabilește un record mondial, vânzarea confirmă interesul constant pentru operele din perioada de maturitate a lui Picasso și readuce în prim-plan figura Dorai Maar, una dintre cele mai influente femei din viața sa.
Cine a fost Pablo Picasso
Nume complet: Pablo Ruiz Picasso
Născut: 25 octombrie 1881, Málaga, Spania
Decedat: 8 aprilie 1973, Mougins, Franța
Naționalitate: Spaniol
Domenii: pictură, sculptură, grafică, ceramică, scenografie
Considerat unul dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX, Pablo Picasso a revoluționat arta modernă prin inovațiile sale stilistice. Cofondator al cubismului, alături de Georges Braque, a realizat peste 20.000 de lucrări, printre care Guernica (1937), Domnișoarele din Avignon (1907) și Femeia care plânge (1937).
Opera sa explorează teme precum iubirea, războiul și suferința, fiind prezentă astăzi în cele mai importante muzee din lume, inclusiv la Musée Picasso din Paris și Museu Picasso din Barcelona.

Cine a fost Dora Maar
Nume real: Henriette Theodora Markovitch
Născută: 22 noiembrie 1907, Paris, Franța
Decedată: 16 iulie 1997, Paris, Franța
Profesia: fotografă, pictoriță, poetă
Dora Maar a fost una dintre cele mai remarcabile artiste ale avangardei pariziene. A colaborat cu grupul suprarealist și a devenit muza lui Pablo Picasso în anii 1930.
Ea a documentat procesul de creație al capodoperei Guernica și a inspirat mai multe portrete emblematice, inclusiv Femeia care plânge și Bustul unei femei cu pălărie înflorată. După despărțirea de Picasso, s-a retras din viața publică și s-a dedicat picturii și poeziei.


