Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au desfășurat, în această săptămână, o amplă acțiune pe drumurile din județ, având ca obiectiv principal prevenirea și combaterea excesului de viteză, una dintre cele mai frecvente cauze ale accidentelor rutiere.
Timp de mai multe zile, echipajele de poliție au acționat atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, pentru depistarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză, dar și pentru identificarea altor abateri de la normele rutiere.
În total, au fost controlate 240 de autovehicule și testați 165 de conducători auto pentru consum de alcool. În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 133 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 100.000 de lei, majoritatea pentru depășirea vitezei legale.






Patru dintre șoferii opriți în trafic au rămas fără permis pentru 90 de zile, după ce au fost surprinși circulând cu peste 50 km/h peste limita admisă. Totodată, au fost constatate patru infracțiuni la regimul rutier.
Reprezentanții IPJ Sibiu anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței pe drumurile publice și reducerea numărului de accidente.


