Asociația Națională a Agențiilor de Turism solicită Guvernului să mențină programul voucherelor de vacanță și să le actualizeze în funcție de inflație, dar și să extindă măsura către mediul privat.
În luna august, numărul turiștilor cazați a fost cu 6,3% mai mic față de anul trecut, deși operatorii privați au oferit reduceri consistente. În unele județe cu tradiție turistică, scăderile au fost dramatice: -38% în Argeș, -17,8% în Harghita și -15% în Prahova. Doar Sibiu și Constanța au raportat creșteri, semn că nu prețurile, ci scăderea veniturilor populației și lipsa de politici publice coerente sunt principalii factori ai declinului.
Organizația afirmă că acest sistem reprezintă una dintre cele mai eficiente politici economice și sociale din ultimii 15 ani, cu efecte dovedite asupra economiei și turismului românesc.
Conform Agerpres, ANAT susține că voucherele de vacanță au stimulat investițiile în infrastructura turistică, au contribuit la crearea și păstrarea locurilor de muncă și au încurajat românii să își petreacă concediile în țară.
Argumentele Asociației se bazează pe datele unui studiu realizat de Academia de Studii Economice privind impactul socio-economic al sistemului de tichete din România. Conform analizei, eliminarea voucherelor ar genera pierderi importante: 1,7 miliarde de lei din PIB, 17.000 de locuri de muncă dispărute și o scădere accentuată a consumului intern, mai ales în extrasezon.
De asemenea, fiecare milion de lei direcționat către vouchere susține peste 1.600 de locuri de muncă, iar renunțarea la acest beneficiu ar însemna pierderi majore pentru industriile HORECA, transport și agrement.
Reprezentanții ANAT avertizează că sectorul turistic se confruntă în 2025 cu o recesiune evidentă, cauzată de scăderea puterii de cumpărare, majorarea TVA-ului și diminuarea valorii voucherelor.
„Trei luni la rând, în plin sezon, economia turismului a înregistrat contracții de peste 4%, pentru prima dată după pandemie”, a declarat Adrian Voican, vicepreședinte ANAT.
Asociația atrage atenția că voucherele contribuie direct la bugetul statului, prin taxele și impozitele colectate din activitatea turistică. Fiecare leu investit în vouchere aduce peste 1,6 lei în PIB, iar peste 90% din veniturile generate sunt fiscalizate, arată studiul ASE.
Conform datelor Eurostat, România a înregistrat o creștere a tarifelor de 9,5%, în timp ce în alte state europene s-au înregistrat scumpiri mult mai mari: +39% în Estonia, +23% în Bulgaria și +12% în Danemarca.
FOTO www.merahotels.ro


