Trei bărbați au ajuns vineri seara la spital după ce au fost agresați pe stradă la Roșia. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Daniel se întorcea acasă, vineri seara, cu tractorul de pe câmp. Era însoțit de alți trei bărbați când doi indivizi s-au năpustit asupra lor. Tânărul spune că îi cunoaște pe agresori, dar nu știe din ce motiv i-au atacat. „Veneam cu tractorul de pe câmp, să vin acasă, și am fost urmărit de 2 oameni. Mi-au dat cu bâta de oi în cap și mi-au crăpat capul. Ei sunt de la noi din sat, dar nu am avut niciodată nimic cu ei”, povestește tânărul.

Mai multe persoane au sunat la 112 în acea seară, astfel că zona a fost împânzită de echipaje de poliție. Oamenii legii au găsit la fața locului 6 bărbați, trei dintre ei având răni pe corp. „Polițiștii s-au deplasat cu celeritate la fața locului, unde au identificat 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, toți din Roșia, care ar fi fost implicați într-un scandal, iar unele dintre persoane ar fi fost lovite și amenințate cu fapte de violență. În urma evenimentului, 3 bărbați au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Până la acest moment, niciuna dintre persoane nu a depus plângere pentru săvârșirea vreunei infracțiuni. De asemenea, bărbații agresați au refuzat să completeze un formular de evaluarea a riscului. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr efectuează cercetări pentru stabilirea încadrării juridice a faptelor.


