Tentativa de omor din cartierul Ștrand se află în atenția Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat vineri. În timp ce un bărbat se află în stare gravă la spital, agresorul lui este în libertate.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a preluat cazul sibianului lovit cu bestialitate vineri după-amiază în cartierul Ștrand. „Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. În acest moment se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. Probatoriul se află în administrare, nefiind luată o măsură preventivă față de autor”, a precizat pentru Ora de Sibiu procurorul-șef secție judiciară Dan Octavian Simion, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În timp ce agresorul este în libertate, nefiind încă luate măsuri preventive față de acesta, sibianul bătut se află pe secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu. Starea lui este gravă.
Fiul bărbatului bătut face apel la sibieni rugându-i ca, în cazul în care au fost martorii agresiunii ori au surprins scena în imagini video, să îl contacteze.
Citește detalii: Tentativă de omor în Ștrand: un bărbat desfigurat în bătaie se zbate între viață și moarte


