percheziții de amploare în ministerul sănătății: diplome false, birouri sigilate și medici sub anchetă

Mai multe birouri din sediul Ministerului Sănătății au fost sigilate de procurori. Acțiunea face parte dintr-o anchetă ce vizează mai mulți medici bănuiți că ar fi obținut ilegal recunoașterea titlurilor de medic specialist în România.

Conform procurorilor, mai mulți medici au solicitat recunoașterea titlurilor de medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Chișinău, depunând în acest sens documentele și certificatele aferente de absolvire a stagiilor de pregătire.

Medicii suspectați de fals și uz de fals ar fi prezentat diplome emise de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, vizând specializări precum medicina de urgență, ortodonție, chirurgie plastică și estetică, imagistică medicală, chirurgie dento-alveolară și parodontologie.

„Ancheta este în curs și nu dispun de detalii suplimentare. Toate documentele solicitate de parchet au fost și vor fi puse la dispoziția anchetatorilor. Dacă se dovedește implicarea angajaților Ministerului Sănătății, voi lua măsurile necesare, inclusiv încetarea contractelor de muncă și înlăturarea din funcțiile de conducere”, a declarat Alexandru Rogobete.

Din informațiile puse la dispoziție de anchetatori, există indicii că unele stagii de pregătire, care necesitau prezența fizică obligatorie a medicilor în unitățile universitare clinice, nu ar fi fost parcurse în realitate, în condițiile în care, pe durata acestor cursuri, medicii se aflau în România, unde activau cu normă întreagă

Ultima oră