La sfârșitul secolului al XIX-lea, la Sibiu a fost pusă baza unei industrii inedite pentru această regiune a Europei: Viktor Hess a deschis prima fabrică de cântare din Transilvania.
După naționalizare, unitatea a devenit „Balanța”, un reper al preciziei în perioada comunistă și singura fabrică de profil din România socialistă. De-a lungul deceniilor, mii de angajați au lucrat aici, iar cântarele produse la Sibiu au ajuns în toate zonele țării și în statele fostului CAER.
Conform unei postări pe Facebook a președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean a povestit că astăzi, din fosta glorie industrială, au mai rămas doar câteva aparate de măsură risipite prin depozite, piețe sau magazii. Și doi oameni care refuză să uite.
Teodor Dogaru, împreună cu fiica sa Ioana, sunt ultimii meșteri care recondiționează cântarele produse la Sibiu în ultimii 130 de ani. Nu o fac pentru bani sau pentru faimă, ci pentru a salva un capitol întreg din identitatea orașului.
„Aici nu reparăm doar mecanisme, ci reconstituim povești”, spune Teodor Dogaru, în timp ce strânge atent o piesă minusculă, așezată pe o bancă de lucru plină de șurubelnițe, arcuri și talere de alamă.
În mica lor încăpere din Șelimbăr, timpul pare să fi rămas în loc. Teodor și Ioana restaurează cântare găsite în poduri, hale părăsite sau aduse de oameni care nici nu bănuiau ce comoară au în curte.
Pasiunea unui om pentru precizie
Teodor Dogaru a descoperit „Balanța” încă din studenție. În 1985, a renunțat temporar la facultate pentru a se angaja în fabrică.
„Era o școală în sine. Oamenii de acolo aveau o migală rară. Se lucra cu precizie la zecime de gram”. Există chiar și un cântar de mare precizie care poate determina… greutatea unui cuvânt. Scriam un cuvânt pe o bucățică de hârtie și cântarul arată câtă pastă de pix a rămas pe foaie. Pare magie, dar e doar știință pură” își mai amintește el
După 1990, fabrica s-a fragmentat, iar ideea de a salva măcar o parte din trecutul industrial al orașului nu i-a dat pace. A început să caute cântare fabricate la Sibiu prin toată țara. Astăzi, a strâns aproape 50 de exemplare, fiecare cu povestea ei.
În atelier se aud povești despre vremurile în care, în piețele Sibiului, „țambalul” era o metodă folosită de comercianți ca să păcălească balanța, ascunzând o bucată de lemn sub talerul cântarului. Precizia avea și dușmani.
Ioana, generația care duce mai departe moștenirea
Ioana Dogaru a moștenit pasiunea tatălui pentru construcție și migală. E inginer constructor, a lucrat pe șantiere mari din țară, dar în timpul liber revine mereu în atelierul familiei.
„Îți trebuie răbdare, forță și precizie. E artă și matematică în același timp”, spune ea.
Aceasta participă la restaurări, măsoară, înregistrează, șlefuiește. Uneori câte 12 ore fără pauză.
Daniela Câmpean: „Astfel de oameni dau sens cuvântului patrimoniu”
Uimită de povestea celor doi, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a declarat:
„Ce fac acești oameni este mai mult decât restaurare. Ei salvează memorie industrială și duc mai departe identitatea Sibiului. În fața unor astfel de inițiative, autoritățile au obligația morală de a sprijini.”
Într-o altă afirmație, Daniela Cîmpean a subliniat rolul comunității:
„Nu putem vorbi despre turism cultural și despre brand de județ fără să ne cinstim trecutul. Proiectele Ioanei și ale lui Teodor arată că patrimoniul nu este doar la muzeu, ci și în mâinile celor care cred în el.
Ultima balanță din Sibiu
În atelierul lor mic, printre talere care strălucesc în lumină și rotițe ce revin la viață, tată și fiică duc o luptă contra uitării. Nu restaurează doar cântare. Restaurează echilibrul dintre trecut și prezent.
Și ne reamintesc tuturor că județul Sibiu nu are doar muzee, ci și povești vii.
