acțiune de amploare în școlile din sibiu: sute de elevi verificați și zeci de amenzi aplicate / foto

Ieri, polițiștii din Sibiu au desfășurat acțiuni de control și prevenire în două unități de învățământ din municipiu și în zona acestora. La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu, împreună cu câinii de serviciu.

Obiectivele principale ale acțiunii au fost prevenirea și combaterea faptelor antisociale, identificarea elevilor cu comportamente de risc victimal sau infracțional, precum și menținerea unui climat de siguranță publică.

În unitățile de învățământ au avut loc 12 întâlniri informativ – preventive, la care au participat 356 de elevi și cadre didactice.

acțiune de amploare în școlile din sibiu: sute de elevi verificați și zeci de amenzi aplicate / foto

Totodată, în apropierea școlilor, polițiștii și jandarmii au acționat în vederea prevenirii și combaterii vânzării de produse din tutun, băuturi alcoolice și energizante minorilor, precum și identificării și sancționării persoanelor responsabile din cadrul unităților de alimentație publică ce comercializează astfel de produse către minori.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 129 de persoane și au fost verificate 16 societăți comerciale, fiind aplicate 21 de sancțiuni contravenționale.

acțiune de amploare în școlile din sibiu: sute de elevi verificați și zeci de amenzi aplicate / foto

În traficul din zona unităților de învățământ, polițiștii rutieri au verificat 23 de autovehicule, au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, au constatat 2 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 2 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.

Pe parcursul anului școlar 2025 – 2026, astfel de activități vor fi derulate în mod constant în județul Sibiu, având ca scop creșterea gradului de siguranță în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar. Prin prezența constantă a polițiștilor în mediul școlar și în comunitate, se consolidează parteneriatul dintre instituțiile statului, cadrele didactice, părinți și elevi, în scopul menținerii unui climat educațional sigur și echilibrat.

Ultima oră