Primarul orașului Cisnădie, Mircea Orlățan, a sesizat, în primul an de mandat, o mulțime de nereguli organelor de cercetare penală. Potrivit acestuia, există suspiciuni de abuz în serviciu și de delapidare, infracțiuni ce ar fi fost comise de vechea administrație.
Vechea administrație din Cisnădie se află în atenția organelor de cercetare penală după ce, în ultimul an, noua administrație, în frunte cu primarul Mircea Orlățan, a depus mai bine de 5 sesizări cu privire la posibile infracțiuni de abuz în serviciu și delapidare săvârșite înaintea începerii mandatului său. Edilul a declarat că nu încearcă să se răzbune pe fostul primar Gheorghe Huja, ci doar respectă legea.

„Au fost nereguli pe iluminatul public, pe telefoane, 500 de telefoane pe care nu le regăsim aici. În momentul în care noi am sesizat organele de cercetare penală, în cazurile acestea, ele își fac treaba. Ne mai cer documente, le mai adăugăm documente și suntem convinși că le instrumentează. Am găsit lucruri foarte, foarte grele și este obligația noastră să sesizăm organele de anchetă. Sunt suspiciuni de abuz în serviciu și de delapidare. Am sesizat organele, sunt obligat conform legii ca atunci când sesizez anumite nereguli, de atribuții de serviciu, de natură financiară, să le sesizez și asta fac. Nu este o răzbunare față de vechiul primar, este ceea ce trebuie să facem conform legii. Mai mult de 5 sesizări am făcut. Până la urmă, eu, până anul trecut pe vremea asta, eram un cetățean simplu al orașului Cisnădie și mă duceam și plăteam impozitul și mă miram de ce nu pot să am o grădiniță pentru copilașul meu. Venind aici, am observat de ce. Și atunci am sesizat. Toți suntem cetățeni și avem pretenția ca banii pe care îi plătim să se regăsească în servicii, în investiții, în funcționare corectă. Noi am explicat de ce nu s-au regăsit. Mai departe, cărțile sunt la procurori. Dracul are diferite nuanțe de negru”, a spus primarul Mircea Orlățan într-o conferință de presă organizată miercuri.


