tâlhărie în plină stradă la mediaș. victima a fost târâtă pe asfalt / video

Incredibil! O femeie în vârstă de 68 de ani a fost tâlhărită ieri seară pe strada Gheorghe Pop de Băsești din municipiul Mediaș.

Conform unei filmări publicate pe Facebook, se poate observa cum un tânăr în vârstă de aproximativ 21 de ani își urmărește discret victima. Nu l-au interesat nici camerele de supraveghere, nici posibilii martori, ci doar bunurile materiale ale femeii.

Avântat după geantă, acesta a încercat să o smulgă din mâna femeii, însă ea s-a opus. Pentru că a ținut bine de mânere, din inerție, femeia a fost trasă și trântită violent la pământ.

Tâlhăria s-a petrecut în jurul orei 18:00, la scurt timp după lăsarea serii.

video
play-rounded-fill

Prins la nici 24 de ore de la faptă

Conform ultimelor date, infractorul a fost prins cu rapiditate de polițiștii medișeni. Acesta ar fi declarat că a recurs la acest gest deoarece este dependent de jocurile de noroc. Are un loc de muncă stabil, însă, cu siguranță, banii nu i-au fost suficienți pentru această patimă.

„Aveți grijă! Este plin de tineri dependenți de droguri și, din disperare, pot recurge la astfel de gesturi. Mama mea are umărul rupt și îl are imobilizat timp de 4 săptămâni.” se arată în postarea Facebook

VIDEO – Bucur Lucian

Conform IPJ Sibiu, suspectul este din Dumbrăveni și are 21 de ani.

“Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Dumbrăveni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. În fapt, în seara zilei de 7 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 68 de ani, din municipiul Mediaș, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe strada Gheorghe Pop de Băsești, o persoană necunoscută i-ar fi sustras geanta din mână, doborând-o la sol.” transmite IPJ SIBIU

Ultima oră