Clubul CSC 1599 Șelimbăr nu a reușit să achite la timp contestația depusă la finalul jocului de la Bacău, scor 1-1, când gazdele l-au introdus pe teren pe jucătorul Marius Ursu, care nu figura pe raportul de joc.
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a respins ca neregulamentară sesizarea depusă de CSC Șelimbăr la finalul meciului de la Bacău, din runda a 12-a a Ligii 2, încheiată cu scorul 1-1, deoarece memoriul nu a fost achitat în termen regulamentar. Șelimbărul putea face însă o plată din contul personal al unui reprezentant al clubului, după care să își recupereze banii.
”Jucătorul cu numărul 17 de la Bacău, Marius Ursu nu era trecut pe raportul de joc, nici ca rezervă, nu era nicăieri. În momentul în care s-a făcut schimbarea și el a intrat, noi am remarcat lucrul acesta și imediat am spus arbitrilor că numărul 17 nu are drept de joc. După joc, s-a făcut o contestație, la care, din anumite motive noi nu am reușit să facem plata la timp, iar Comisia de Disciplină ne-a respins contestația ca fiind neregulamentară. Noi fiind un club de drept public, procedurile sunt mai anevoioase, nu am avut sume de bani pe contul respectiv, ca să putem face plata” a spus la Metropola TV, Ioan Luca, directorul sportiv al CSC 1599 Șelimbăr.
Pentru ca CSC Șelimbăr să câștige la ”masa verde” jocul de la Bacău, șansa rămasă este ca Departamentul de Competiții să se autosesiseze în acest caz. Altfel, rezultatul va rămâne cel de pe teren, 1-1, în ciuda gafei enorme făcută de băcăuani. În plus, oficialul clubului șelimbărean, Ioan Luca îl acuză de minciună pe arbitrul acelui meci, George Dan Moșoiu (Constanța) care a scris la final în raportul de joc că a intrat pe teren jucătorul Vodă.

”Eu sper și îmi doresc ca Departamentul de Competiții din cadrul FRF, secretarul Federației să se sesizeze, pentru că este ceva striăgător la cer, un jucător care pur si simplu nu a fost trecut pe raportul de joc și a intrat pe teren. La finalul meciului de la Bacău, arbitrul central a consemnat în raportul de joc un fals, a scris că a intrat jucătorul Vodă, care pe raport avea numărul 15 dar el a intrat cu numărul 17, spunând că l-a informat arbitrul de rezervă. Eu nu știu când l-a informat pe arbitrul de rezervă sau cum se procedează în situația asta, dar cu siguranță nu l-a informat cu nimic, pentru că a făcut poză și biletului de rezervă pe care îl avea arbitrul, nu îl avea trecut. Mai mult, pe numărul 17 l-a trecut după aceea și l-a și întrebat cum îl cheamă: Ursu Marius. Chiar dacă noi nu am reușit să facem plata la timp și ni s-a respins contestația, sper pentru fair-play-ul sportiv, totuși suntem în Liga 2, să se sesizeze Departamentul de Competiții și secretarul FRF și să se rejudece cazul. Avem filmări, poze, ni se pare foarte clară speța aceasta, s-a făcut o greșeală din partea clubului FC Bacău, dar și a arbitrului de rezervă, care l-a lăsat să intre pe teren, chiar dac nu îl avea notat pe biletul lui și nu era pe raportul de joc” a mai declarat Ioan Luca.
Imediat cum Ursu Marius a intrat pe gaz0n, clubul FC Bacău a întrerupt brusc transmisiunea online a partidei, un alt semn clar al gafei făcute de moldoveni. Oficialii clubului șelimbărean l-au filmat însă cu telefonul în mai multe clipuri pe Ursu Marius în timpul jocului de la Bacău, pentru a avea dovezi.
Clubul șelimbărean a angajat și un avocat și va face o sesizare la Departamentul de Competiții din cadrul Federației.
După 13 etape, CSC 1599 Șelimbăr este pe locul 16 în Liga 2, cu 12 puncte.


