răsturnare în cazul tentativei de omor din ștrand: s-ar putea schimba încadrarea

Noi detalii ies la iveală în cazul tentativei de omor din 31 octombrie din cartierul Ștrand. Agresorul este în continuare în libertate, în timp ce bărbatul bătut este internat în spital. 

La mai bine de o săptămână de la agresiunea din cartierul Ștrand din Sibiu, agresorul se află în libertate. Bărbatul bătut este și azi internat în spital. „Este în aceeași stare”, a precizat fiul victimei pentru Ora de Sibiu. Omul se află la Terapie Intensivă având mai multe leziuni grave. 

S-ar putea schimba încadrarea 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a preluat cazul în cursul săptămânii trecute, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. Probatoriul s-a aflat, în ultimele zile, în administrare, astfel că nu s-a luat nicio măsură preventivă, până în acest moment, față de autor. 

Lucrurile s-ar putea schimba zilele viitoare deoarece, potrivit surselor Ora de Sibiu, se ia în calcul modificarea încadrării juridice din tentativă de omor în loviri sau alte violențe. Dosarul ar putea fi declinat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. 

Fiul bărbatului bătut face în continuare apel la sibieni rugându-i ca, în cazul în care au fost martorii agresiunii ori au surprins scena în imagini video, să îl contacteze. Citește detalii: Tentativă de omor în Ștrand: un bărbat desfigurat în bătaie se zbate între viață și moarte

Ultima oră