au început înscrierile la cel mai așteptat eveniment al iernii la sibiu: sute de ”moși” așteptați la marea moșmondeală
Sursa foto: Clubul Sportiv Comunitar Sibiu

Sibiul se pregătește să fie din nou cuprins de magia sărbătorilor și de energia unei inițiative caritabile îndrăgite. În data de 12 decembrie, de la ora 19:00, în Piața Mare, va avea loc o nouă ediție a evenimentului „Marea Moșmondeală”, o cursă dedicată faptelor bune.

Ca în fiecare an, sute de sibieni sunt așteptați să îmbrace costumul roșu al Moșului și să pornească într-o alergare simbolică prin centrul orașului. „Marea Moșmondeală” are un scop caritabil, susținând echipa de baschet în scaun rulant „Zburătorii”, care participă la numeroase competiții naționale.

Organizatorii subliniază că nu este vorba despre o competiție cronometrată, ci despre o sărbătoare a solidarității și a bucuriei. Nu vor exista podiumuri sau recorduri, ci doar Moși Crăciun de toate vârstele, care aleargă, merg sau dansează.

„Încercăm pe traseu să fim mai veseli și mai energici. Ne așteptăm la cel puțin 200 de participanți, așa cum am avut și în anii trecuți. Poate anul acesta vor fi chiar mai mulți, pentru că Marea Moșmondeală are loc într-o zi de vineri”, a declarat Dani Troancă, reprezentant al Clubului Sportiv Comunitar, organizatorul evenimentului.

au început înscrierile la cel mai așteptat eveniment al iernii la sibiu: sute de ”moși” așteptați la marea moșmondeală

Participarea este deschisă tuturor celor cu vârsta între 4 ani și „plus infinit”, iar traseul de aproximativ 3 kilometri va străbate străzile centrale ale Sibiului. Cursa poate fi parcursă în alergare, la pas, în scaun rulant sau chiar în brațele părinților. Singura condiție de participare: fiecare alergător trebuie să poarte costumul lui Moș Crăciun sau măcar căciulița roșie și o ținută roșie în partea superioară a corpului.

Taxa de înscriere este de 110 lei pentru adulți și 75 lei pentru copii, iar participanții vor primi un număr de concurs haios, o medalie confecționată manual de către Diakoniewerk, precum și un voucher pentru un vin fiert sau un ceai cald după cursă. Seara se va încheia cu un moment de sărbătoare și muzică bună, chiar în inima Târgului de Crăciun. S-a dat startul înscrierilor aici.

Ultima oră