Bărbatul agresat în 31 octombrie în cartierul Ștrand a murit la spital. Omul avea 59 de ani.
Agresiunea a avut loc în 31 octombrie pe strada Vasile Cârlova din municipiul Sibiu. Sibianul de 59 de ani a fost lovit de un bărbat în vârstă de 52 de ani. Imediat după acest incident grav, omul s-a urcat la volan și și-a sunat fiul. La doar câteva străzi distanță de locul agresiunii, i s-a făcut rău, astfel că a oprit. O femeie care trecea prin zonă a sunat la 112 și a solicitat sprijinul echipajelor medicale. Din acea zi, bărbatul a fost internat în stare gravă pe secția ATI a Spitalului Județean.
Din păcate însă, în noaptea de 12 spre 13 noiembrie, bărbatul a decedat. Omul era angajat la Tursib și locuia în Poplaca. Fiul lui a făcut public anunțul pe Facebook, zeci de persoane transmițând mesaje de condoleanțe.
De curând, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul agresiunii din infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea de vătămare corporală. Cauză a fost declinată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. Procurorii menționau, zilele trecute, că victima și agresorul se cunoșteau. De altfel, bărbatul agresat ar fi suferit de un fond patologic preexistent, fapt ce i-a agravat starea în urma bătăii.


