se încălzește vremea: vor fi și 20 de grade în următoarele zile

Meteorologii anunță un val de căldură neașteptată pentru sfârșitul acestei săptămâni, cu temperaturi maxime care pot atinge 20 de grade Celsius în anumite regiuni.

În săptămâna următoare, însă, vremea va deveni instabilă, cu temperaturi mai scăzute și precipitații, ninsorile fiind așteptate doar la altitudini mari.

„În sud-estul Europei, inclusiv în România, pătrunde în prezent un aer mai cald. Pentru că suntem încă la mijlocul lunii noiembrie, acest fenomen se manifestă cu temperaturi mai ridicate în zonele de deal și de munte. Astfel, în Oltenia, Muntenia și parțial în Banat și Crișana, maximele ar putea atinge 20 de grade la finalul acestei săptămâni. În zonele joase, însă, vom avea în continuare ceață densă, în special în regiunile sudice, estice și centrale, ceea ce va influența temperaturile resimțite”, explică meteorologii

Potrivit acesteia, în țară, maximele din prezent se situează între 9 și 16 grade Celsius, urmând ca în weekend să urce cu 2-3 grade, în special în regiunile deluroase. „Acest episod de temperaturi peste media normală pentru mijlocul lunii noiembrie va fi însă temporar. Săptămâna viitoare, vremea va deveni schimbătoare, cu scăderi de temperatură și intensificări ale vântului, mai ales în nordul țării”, adaugă meteorologii.

Precipitațiile nu se anunță semnificative cantitativ, iar ninsoarea va fi restrânsă la munte. Pentru următoarele patru săptămâni, prognoza indică o revenire treptată la valorile normale pentru această perioadă, cu episoade de ploi răzlețe și ninsori în zonele montane în timpul scăderilor de temperatură. Meteorologii subliniază că răcirea extremă observată în America de Nord nu va ajunge direct la noi, iar iarna care se apropie va avea, în mare parte, o evoluție apropiată de normal.

Ultima oră