Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi mai multe decrete de numire a unor consilieri prezidențiali, printre care se numără și fostul ministru al Sănătății Vlad Vasile-Voiculescu, urmărit penal în dosarul vaccinurilor.
Acesta va ocupa funcția de consilier onorific pentru reziliență, inovație și solidaritate europeană, începând cu 17 noiembrie 2025. Procurorii DNA au anunțat, în decembrie 2023, începerea urmăririi penale față de fostul premier Florin Cîțu și față de foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Vasile Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru achiziția vaccinurilor anti-Covid-19. Procurorii DNA spuneau, în 2023, ca achizițiile de vaccinuri au cauzat bugetului statului român un prejudiciu de un miliard de euro.
Conform Mediafax, printre noile numiri se află și Valentin-Sorin Costreie, care va deveni consilier prezidențial la Departamentul Educație și Cercetare începând cu aceeași dată. Vlad Ionescu a fost numit consilier de stat pentru Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni, începând cu 1 decembrie 2025.
De asemenea, Mădălina-Gabriela Fătu va ocupa funcția de consilier de stat la Secretariatul General al Administrației Prezidențiale, începând cu 17 noiembrie 2025. Șerban Iftime a fost, de asemenea, numit consilier onorific la Departamentul Politici Economice și Sociale începând cu aceeași dată.
Aceste decizii fac parte dintr-un proces de reorganizare a consilierilor prezidențiali, Nicușor Dan urmărind întărirea expertizei în domenii precum educație, sănătate, politici sociale și cooperare europeană.
FOTO – Vlad Voiculescu Facebook


