fost polițist ”fugărit” în trafic de poliție la șelimbăr: a abandonat mașina și a luat-o la fugă / video

Un incident rutier s-a petrecut în ieri, 13 noiembrie, în localitatea Șelimbăr, atunci când, polițiștii rutieri au încercat să oprească un autoturism care circula pe strada Mihai Viteazu.

Deși agenții au efectuat semnalele regulamentare, șoferul a refuzat să tragă pe dreapta și și-a continuat deplasarea. Conform surselor Ora de Sibiu, șoferul fugar este un fost polițist din cadrul IPJ Sibiu. Acesta ar fi fost depistat băut la volan acum mai bine de o lună, însă ar fi refuzat prelevarea de probe biologice.

video
play-rounded-fill

“Conducătorul auto a refuzat să se conformeze semnalelor efectuate de către polițiști, continuându-și deplasarea până pe strada Rampa Ștefan cel Mare, unde a abandonat autoturismul în cauză și a luat-o la fugă. Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit și imobilizat.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că șoferul mașinii, un sibian în vârstă de 36 de ani, figurează în bazele de date ale poliției cu exercitarea dreptului de a conduce suspendată.” transmite IPJ SIBIU

Ultima oră