Municipalitatea a scos la licitație caietul de sarcini pentru realizarea de lucrări de semnalizare rutieră verticală în municipiul Sibiu. Indicatoarele defecte vor fi reparate sau înlocuite.
Potrivit caietului de sarcini, firma câștigătoare va trebui să completeze indicatoarele rutiere care lipsesc, fie ca urmare a deteriorării, fie care urmare a expirării duratei de serviciu. De asemenea, va trebui să monteze indicatoare noi în urma deciziei Comisiei de Circulație, cât și să semnalizeze temporar unele lucrări aflate în derulare. „Prezentul contract are ca obiect procurarea de elemente componente, montarea și întreținerea sistemului de semnalizare rutieră verticală”, se arată în document.
Pe lângă indicatoarele rutiere, firma câștigătoare va trebui să se ocupe, la nevoie, și de montarea limitatoarelor de viteză.
„Executantul are obligația să înlocuiască sau să repare (să îndrepte stâlpii înclinați, să readucă indicatoarele în poziția corectă pe stâlpi), indicatoarele de circulație deteriorate, îndoite, lovite accidental sau lipsă, să curețe indicatoarele de graffiti și autocolant în termen de 3 ore de la lansarea comenzii pentru indicatoarele STOP, cedează trecerea, trecere pentru pietoni, accesul interzis; în 24 de ore pentru celelalte indicatoare de circulație și pentru oglinzile rutiere stradale; în termen de 5 zile pentru limitatoarele de viteză și pentru parapetul deformabil”, se arată în caietul de sarcini.
Durata contractului va fi de 12 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Valoarea contractului se ridică la 890.000 de lei.


