În cadrul celei de-a 27-a ediții a Premiului Media pentru Drepturile Copilului, organizat de Kindernothilfe la Berlin, asistenta socială Jenny Rasche a fost premiată la 14 noiembrie 2025 cu o distincție de onoare pentru activitatea sa de peste două decenii în sprijinul copiilor din familiile de romi din România.
Evenimentul a avut loc sub patronajul doamnei Reem Alabali-Radovan, ministrul federal al cooperării economice și dezvoltării, și a fost animat muzical de cântărețul și ambasadorul Kindernothilfe, Wincent Weiss.
“Aceasta nu este doar ajutor, ci dăruire și hotărâre neobosită, cu care Jenny Rasche atinge inimile. Ea ne amintește că toți putem face ceva – fiecare dintre noi, în fiecare zi.” a transmis Serap Güler, ministrul de stat la Ministerul Afacerilor Externe

Premiul “Story on Stage” și “Premiul Jury-ului copiilor” au fost acordate altor jurnaliști pentru contribuțiile lor în domeniul drepturilor copilului, însă juriul copiilor a decis să doneze 1.000 de euro din premiul lor lui Jenny Rasche, explicând:
“Ne place ce face Jenny. Așa poate folosi banii pentru a ajuta copiii din România.” a tranmis juriul
De-a lungul carierei sale, Jenny Rasche s-a dedicat protecției și susținerii copiilor defavorizați, oferindu-le șanse reale la educație, siguranță și dezvoltare. Recunoașterea primită la Berlin reafirmă impactul semnificativ pe care munca sa îl are asupra comunităților rome din România.


