Primele zile ale Târgului de Crăciun și ale evenimentului „Christmas at the Palace”, deschise vineri, 14 noiembrie, au adus în centrul Sibiului un număr mare de vizitatori, atât localnici, cât și turiști. Pentru ca atmosfera de sărbătoare să se desfășoare în siguranță, Poliția Locală Sibiu a fost prezentă constant în teren.
În perioada 14–16 noiembrie, 45 de polițiști locali au acționat zilnic în zona centrală pentru menținerea ordinii publice și fluidizarea traficului rutier, având în vedere fluxul ridicat de persoane.
Totodată, au fost organizate acțiuni punctuale pentru combaterea comerțului stradal neautorizat și a cerșetoriei în principalele zone aglomerate: Piața Mare, Piața Mică, Piața Huet, pietonala Nicolae Bălcescu și străzile A. Xenopol, Arhivelor, Piața Schiller, Gheorghe Lazăr, Mitropoliei, Piața Unirii, precum și în Parcul Astra.
În cele trei zile, polițiștii locali au întocmit 59 de procese verbale, în valoare totală de 30.250 de lei, pentru comerț stradal neautorizat. De asemenea, au aplicat 9 sancțiuni, însumând 2.400 de lei, pentru apelare la mila publicului. În urma verificărilor, au fost confiscate 181 de produse comercializate fără autorizație.
Evenimentele din weekend s-au desfășurat fără incidente majore, iar măsurile Poliției Locale au contribuit la menținerea unui climat sigur și plăcut în zonele turistice ale orașului.


