Naționala de tineret a României a pierdut marți seară, la Sibiu, 0-2 cu Spania, în preliminariile Campionatului European U 21 din 2027.
Veniți după eșecul din Finlanda, scor 0-2, ”tricolorii mici” erau out-sideri pe ”Municipal” în disputa cu Spania, marea favorită a grupei de calificare.
Înainte de fluierul de start, s-a ținut un moment de reculegere în memoria legendarului Emeric Ienei, decedat pe 5 noiembrie.

Cum era de așteptat, jucătorul lui FC Hermannstadt, Kevin Ciubotaru a fost titular și în acest meci pentru Naționala de tineret.

Cu jucători de top și la acest nivel, Spania a început în atac, atacând poarta ”tricolorilor”.

Ibericii au deschis scorul în minutul 17, când Ciubotaru nu a reușit să blocheze atacul pe flanc, iar Gonzalo Garcia a marcat cu capul, din 5 metri.

De la acțiunea pe flancul stâng a lui Ciubotaru în minutul 32 a plecat singura ocazie a României, când Burnete a tras peste poartă din poziție foarte bună.

Ibericii au condus la pauză cu 1-0, meritat după aspectul jocului, dar cei 8000 de fani de pe ”Municipal” au continuat să spere.

Spania s-a desprins în minutul 53, când Fresneda a majorat avantajul, după o pasă decisivă de la Mayenda.

Oaspeții au fost aproape de gol și în minutul 62, când Gonzalo a reluat periculos, dar balonul a fost deviat peste transversală.

Portarul României, Lefter a intervenit excelente în minutul 66, în fața lui Pablo Garcia și a salvat de sub bară un gol ca și făcut.

România U21 a fost neinspirată în jumătatea adeversă, nereușind să creeze pericol la poarta adversă, astfel că victoria Spaniei U 21 a venit logic.

Spania U 21 s-a impus la Sibiu cu 2-0 și a reușit a cincea victorie consecutivă în grupa de calificare, devenind mare favorită la primul loc, cel care asigură calificarea directă la Euro 2027.

România U21 a rămas pe locul 4, cu 7 puncte și rămâne să se lupte pentru locul 2 în grupă, cel care o duce la un ”baraj” de calificare.

Finlanda U21 e pe locul 2, cu 10 puncte, iar Kosovo e pe 3, cu 8 puncte.



