schimbare bruscă de vreme: ninsori în transilvania și moldova, ploi abundente în sud

Meteorologii anunță o schimbare rapidă și severă a vremii în următoarele zile, cu precipitații abundente, intensificări ale vântului și o scădere semnificativă a temperaturilor. Avertizarea este valabilă în intervalul 18 noiembrie, ora 10 – 19 noiembrie, ora 14:00.

Potrivit prognozei, în Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor cădea ploi consistente, iar cantitățile de apă vor ajunge la 20 – 30 l/mp. În Transilvania și Moldova se vor semnala precipitații mixte, care vor evolua spre ninsori în noaptea de marți spre miercuri (18/19 noiembrie). În aceste zone, local se va depune un strat de zăpadă cu grosimi cuprinse între 2-6 cm, iar pe arii restrânse se pot atinge 10…12 cm.

La munte, ninsorile vor deveni predominante, iar pe creste stratul nou de zăpadă va depăși 15 cm.

Vântul va sufla cu putere pe parcursul zilei de marți în estul, sud-estul și centrul țării, iar în cursul nopții intensificările se vor extinde în regiunile sudice. Rafalele vor atinge în general 40-60 km/h.

După trecerea frontului atmosferic, vremea va continua să se răcească. Miercuri, 19 noiembrie, maximele nu vor mai depăși 4-11 grade, marcând un început abrupt al condițiilor specifice sezonului rece.

Ultima oră