șofer de 21 de ani, prins drogat la volan pe valea oltului: a făcut accident / foto

Polițiștii de la Serviciul Rutier Vâlcea au intervenit în cursul dimineții de miercuri, pe DN 7 Valea Oltului, în zona localității Proieni, după ce a fost raportat un accident soldat cu pagube materiale.

La fața locului, oamenii legii au identificat un autoturism avariat și pe șoferul acestuia, un tânăr de 21 de ani din județul Constanța. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, însă verificarea pentru consumul de substanțe interzise a ieșit pozitivă.

șofer de 21 de ani, prins drogat la volan pe valea oltului: a făcut accident / foto

Tânărul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar analizele realizate ulterior de S.M.L. Dolj au confirmat prezența substanțelor psihoactive în organismul său.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă pentru stabilirea măsurilor legale care se impun.

Ultima oră