Parchetul de pe lângă Judecătoria Săliște a dispus, la data de 20 noiembrie, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de un bărbat de 29 de ani, din Amnaș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Incidentul a avut loc pe 18 noiembrie, când un bărbat în vârstă de 49 de ani, tot din Amnaș, a reclamat poliției că ar fi fost agresat fizic de proprietarul locuinței și de tatăl acestuia. Victima a declarat că a fost lovită cu picioarele, suferind leziuni corporale.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au reținut inițial suspectul pe 19 noiembrie, pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea. Ulterior, procurorul a dispus aplicarea controlului judiciar pentru următoarele 60 de zile.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, iar persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție.
FOTO – Adrian Brătoiu


