Angajatorii din Spațiul Economic European pun la dispoziția lucrătorilor români 343 de locuri de muncă, disponibile prin rețeaua EURES România.
Oferta cuprinde posturi din multiple domenii și țări, variind de la producție și construcții, până la agricultură, transport și servicii sociale.
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite în Spania, unde sunt disponibile 210 poziții pentru supervizori de linie, operatori motostivuitor, operatori depozit și lucrători în agricultură.
Norvegia pune la dispoziție 50 de posturi în industria piscicolă, iar Irlanda oferă 22 de locuri pentru îngrijitori de persoane, excavatoriști și lucrători în construcții de drumuri.
În Germania, angajatorii recrutează lucrători pentru procesarea produselor din carne și fizioterapeuți, totalizând 11 posturi. Italia caută 15 șoferi de autobuz, iar Slovenia oferă 9 locuri pentru finisori de fațade.
Austria are disponibile 7 posturi, în special pentru operatori CNC, electricieni, mecanici și strungari, în timp ce Danemarca caută 10 muncitori pentru lucrări de demolare.
În Finlanda sunt oferite 3 locuri pentru sudori MAG și TIG, iar Suedia pune la dispoziție 4 posturi pentru mecanici și electricieni. Croația caută doi tractoriști specializați în lucrări forestiere.
Românii interesați de un loc de muncă în străinătate pot consulta toate ofertele pe platforma oficială EURES, la adresa www.eures.anofm.ro. Pentru a se înregistra ca persoane în căutarea unui job în Spațiul Economic European, candidații trebuie să depună un CV în format Europass și o cerere tip.
Pentru detalii suplimentare și consiliere, persoana de contact este Corina Suciu, consilier EURES, disponibilă la etajul 4, camera 448, telefon 0269 210882, interior 119.


