accident cu vișinată și bere la bord: sibianul a scăpat „la mustață” de o pedeapsă grea
foto: arhivă

Un bărbat care a condus beat și a provocat un accident rutier pe un drum din nordul județului Sibiu a scăpat la mustață de închisoare. Magistrații au decis că este suficient să facă muncă în folosul comunității.

Evenimentul a avut loc în toamna anului trecut, iar de curând bărbatul a fost condamnat. În 26 octombrie 2024, acesta s-a urcat la volan, iar pe DN14, la Blăjel, localitatea de domiciliu, a făcut accident. El nu s-a asigurat în momentul unui viraj la stânga și a intrat în coliziune cu un vehicul condus regulamentar. La acea vreme, el a fost testat cu aparatul etilotest, fiind remarcat faptul că avea tulburări de echilibru și mișcări imprecise, iar apoi a fost dus și la spital pentru recoltarea probelor biologice. Potrivit datelor de pe rejust.ro, sibianul a avut o îmbibație alcoolică de 1,90 g/l alcool pur în sânge. El le-a declarat oamenilor legii că, în acea zi, cu 4 ore înainte de accident, a băut două pahare de vișinată și două doze de bere de 0,5 litri. 

Instanța a reținut că fapta săvârșită a fost „de o gravitate sporită”, iar bărbatul a pus în pericol siguranța circulației rutiere. De asemenea, s-a mai reținut faptul că el nu a mai avut probleme cu legea, este căsătorit, are un copil minor și este o persoană bine integrată în societate. Instanța a dispus astfel o pedeapsă orientată spre mediul limitelor. 

Astfel, sibianul a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, însă magistrații au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani. El va trebui de acum să se prezinte regulat la Serviciul de Probațiune, să comunice schimbarea locului de muncă, să anunțe dacă părăsește localitatea mai mult de 5 zile și să presteze muncă în folosul comunității vreme de 80 de zile.  

Ultima oră