Evenimentele publice, organizate în centrul Sibiului, reprezintă un motiv de bucurie pentru cetățenii orașului. Dar, pentru persoanele cu dizabilități, aflate în scaun cu rotile, sau pentru părinții care împing cărucioarele copiilor, accesul în zonă poate fi o adevărată provocare, iar asta din cauza rampelor de protecție care acoperă cablurile de electricitate întinse pe jos.
UPDATE – Târgul de Crăciun a montat rampe speciale
După ce consiliera locală Diana Mureșan a reclamat că protecțiile de cabluri din Târgul de Crăciun creează disconfort pentru persoanele cu mobilitate redusă, organizatorii evenimentului au reacționat și spun că deja au implementat de câteva zile o serie de măsuri de accesibilizare.
CITIȚI AICI REACȚIA CELOR DE LA TÂRGUL DE CRĂCIUN
ȘTIREA INIȚIALĂ

„Când este un eveniment în Piața Mare, există cabluri care trebuie trase și se acoperă cu acele bumpere galbene peste care o persoană aflată în cărucior poate trece cu greu. Înțeleg că organizatorii Târgului de Crăciun au găsit o soluție să facă trecerea mai ușoară printr-o structură peste aceste bumpere. Noi, ca Primărie, cred că putem găsi soluții mai bune. În Piața Mare (…) pentru că am discutat despre cum vrem să se schimbe, avem stâlpi de iluminat public de unde s-ar putea face conectarea la electricitate sau să găsim soluții subterane. Am rugămintea să aveți în vedere posibilitatea găsirii unei soluții”, a precizat Diana Mureșan, consilier USR.


