sorin oprescu nu va fi extrădat: judecătorii din grecia au respins cererea româniei

Instanța elenă a analizat din nou cererea de predare a fostului edil, condamnat în România la peste zece ani de închisoare pentru corupție.

Oprescu nu a participat la ședința de judecată, fiind internat într-o unitate medicală, după cum au transmis avocații săi. Apărătorii au depus documente care ar atesta starea de sănătate fragilă a acestuia, argumentând că tratamentul necesar nu ar putea fi asigurat într-un penitenciar, cu atât mai puțin într-unul românesc.

Conform Mediafax, hotărârea instanței din Salonic nu este una finală și poate fi contestată. Este a doua tentativă a statului român de a obține extrădarea lui Sorin Oprescu, însă și de această dată demersul s-a lovit de refuzul justiției elene.

Fostul primar general are de executat o pedeapsă de 10 ani și 8 luni de închisoare, decisă definitiv în mai 2022, pentru că ar fi primit 25.000 de euro mită de la un fost director al Administrației Penitenciarelor. Oprescu a părăsit România înainte de pronunțarea sentinței și s-a stabilit în Grecia, unde a fost localizat chiar în același an, dar extrădarea a fost respinsă inițial pe motiv că penitenciarele românești nu oferă condiții adecvate de detenție.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, susține însă că România îndeplinește acum standardele europene în materie de condiții de detenție, ceea ce ar elimina motivul pentru care extrădarea lui Oprescu a fost respinsă anterior.

Ultima oră