cuplu din roșia, săltat de polițiști după ce a furat saci cu pet-uri din patru firme din sibiu

Ieri, 27 noiembrie 2025, polițiștii sibieni au reținut o femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 37 de ani, suspectați că, în perioada august – octombrie a acestui an, ar fi sustras saci cu sticle reciclabile de la patru societăți comerciale din municipiul Sibiu.

Astfel, aceștia au provocat și deteriorarea sistemelor de închidere ale acestora. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 4.800 de lei.

În baza probatoriului strâns, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii de la Biroul Investigații Criminale Sibiu au pus în aplicare două mandate de aducere pentru persoanele domiciliate în localitatea Roșia.

Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore. Bărbatul a fost încarcerat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Harghita, iar femeia la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.

Ultima oră