mesajul primarului astrid fodor de ziua națională a româniei 2025: „românia este așa cum ne-o creăm noi, frumoasă și liberă”

Primarul Municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia Zilei Naționale a României 2025, adresat atât sibienilor, cât și tuturor românilor.

În mesajul său, primarul subliniază rolul fiecărui cetățean în dezvoltarea și imaginea țării. Mai exact, fiecare contribuție, oricât de mică, se adună și se multiplică, reprezentând împreună România.

„România trăiește și prosperă prin fiecare dintre noi, românii, fie că locuim în această țară sau în străinătate, cu gândul la patrie. Modul în care fiecare ne facem treaba la muncă, felul în care ne comportăm în societate, maniera în care ne educăm copii, dar și faptul că respectăm și susținem această țară chiar și în momentele dificile, toate contribuie la imaginea din prezent și la dezvoltarea viitoare a României.” a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu

Ziua Națională este pentru Astrid Fodor și un prilej de bilanț și recunoștință, care în ciuda greutăților și a provocărilor, este o țară frumoasă, independentă și liberă.

Primarul Municipiului Sibiu încheie mesajul cu urări pentru comunitate și țară.

„Astăzi, în această zi specială, suntem, mai mult decât în orice altă zi, cu gândul la România. La mulți ani, sibienilor, de Ziua Națională! La mulți ani, România!” a mai adăugat edilul Sibiului

Ultima oră