veteranul ion vasile banu, distins de președintele nicușor dan pentru curaj și devotament: are 107 ani

Cu prilejul Zilei Naționale a României, președintele Nicușor Dan l-a decorat pe veteranul de război colonel (r.) Ion Vasile Banu cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler.

La 107 ani, colonelul Banu reprezintă esența dragostei pentru țară. La doar 21 de ani, a intrat în Armata României și a luptat cu dăruire pentru eliberarea Basarabiei în 1941 și pe frontul de la Cotul Donului în 1942. Curajul, sacrificiul și demnitatea cu care și-a servit patria rămân lecții de respect și recunoștință pentru toți românii.

Președintele Nicușor Dan a subliniat că distincția conferită veteranului este un gest de recunoaștere pentru serviciile militare excepționale, dar și pentru implicarea sa constantă în viața comunității după încheierea războiului.

„Suntem și vom rămâne datori să cinstim pe cei care au apărat cu prețul vieții idealurile noastre de libertate. Datorită lor trăim astăzi într-o Românie liberă, demnă, democratică și europeană”, a declarat președintele.

În acest an, Ordinul „Virtutea Militară” acordat colonelului Banu este singura distincție conferită de 1 Decembrie, un gest simbolic de omagiu întregii generații de eroi care au scris cu sângele lor destinul țării noastre.

Președintele Nicușor Dan a transmis: La mulți ani, România! La mulți ani, români de pretutindeni!

Ultima oră