Situația continuă să rămână tensionată la FC Hermannstadt. Plecarea lui Marius Măldărășanu de pe banca tehnică a sibienilor pare să întârzie. Tehnicianul a ajuns în pragul despărțirii de club după o serie de conversații contradictorii oficialii echipei, respectiv cu președintele Daniel Niculae. Antrenorul a dezvăluit, într-o intervenție la Liga Digisport, cum a fost sunat imediat după eșecul cu UTA, scor 1-2, pentru a i se cere rezilierea contractului — fără clauză, doar cu salariile la zi.
„Nico m-a sunat după meci, mi-a spus că a vorbit cu patronii și că vor să închidem. Fără clauza de reziliere, banii la zi și mai sunt niște clauze. Nu sunt vânător de clauze”, a explicat Măldărășanu.
Antrenorul a adăugat că a solicitat actele necesare încetării colaborării și că nu a refuzat deplasarea la Botoșani, așa cum s-a vehiculat public.
„Trebuia să discutăm, mi-au trimis un act pe care l-am cerut. Eu nu am avut gândul să nu mă duc la Botoșani. Ei au decis, probabil au decis să facă un șoc. Eu nu voiam să apară nimic în presă, numai că era clar că se va afla. Astăzi au apărut cum că nu aș fi făcut deplasarea la Botoșani, lucruri nu sunt în regulă, lumea trebuie să știe adevărul.”

La scurt timp după cererea de reziliere, Daniel Niculae l-a sunat din nou, cu un mesaj complet diferit. „A revenit cu telefonul, a zis că mai bine să nu. Le-am transmis un mesaj jucătorilor. Ei vor să vadă dacă se înțeleg cu antrenorul, dacă nu ‘Măldă, ce facem?’.” Măldărășanu suspectează că oficialii sibieni vor să câștige timp pentru a găsi un înlocuitor înainte de a oficializa despărțirea. „Ei vor să vadă dacă se înțeleg cu antrenorul, dacă nu… Măldă, ce facem?”.
Măldărășanu spune că „ar fi un lucru bun schimbarea mea”
Surprinzător, tehnicianul a mărturisit că plecarea ar putea fi chiar benefică atât pentru echipă, cât și pentru el. „Ar fi un lucru bun schimbarea mea. În primul rând, poate speech-ul nu mai atinge pe toți. Nu e ușor să antrenezi o echipă cu probleme 4 ani jumate. Sunt multe lucruri complicate, sunt lucruri pe care le-ar afla contestatarii mei și ar fi mai maleabili.”
Antrenorul a reamintit că în sezonul trecut a existat un moment similar: „Anul trecut au fost niște vorbe rele și nu vreau să mai vorbesc. Anul trecut trebuia să plec, nu am plecat și apoi am avut șase înfrângeri, apoi am avut cel mai bun an.”
Tehnicianul susține că el însuși le-a transmis patronilor că nu va ține niciodată de contract dacă va fi nevoie de o schimbare. „Eu acum câteva săptămâni am avut o discuție cu ei și le-am spus ‘Nu sunt de trei luni aici, în momentul în care vreți să o închideți, o închideți, nu țin de clauză’.”
În ciuda ezitărilor conducerii, totul arată că finalul colaborării este inevitabil, fiind foarte probabil ca rezilierea oficială să fie anunțată în următoarele zile.


