În cursul zilei de 2 decembrie 2025, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reținerea a doi angajați ai Penitenciarului Jilava.
Agenți de poliție din cadrul penitenciarului Jilava sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Potrivit anchetei, între iulie și octombrie 2025, cei doi agenți ar fi procurat în mod repetat droguri de mare risc de la alți 2 suspecți, introducându-le ulterior în penitenciar pentru a fi vândute deținuților. În aceeași perioadă, aceștia ar fi adus ilegal în unitatea de detenție și telefoane mobile, pe care le-au predat persoanelor private de libertate.
În urma celor 14 percheziții desfășurate ieri, inclusiv în spații ale penitenciarului, anchetatorii au ridicat peste 40 de doze (folie, plicuri, capsule) cu substanțe pulverulente, seringi, înscrisuri, obiecte cu urme de substanțe, sume de bani în lei și alte probe relevante.
Procurorii au sesizat astăzi judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților pentru 30 de zile.
Pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală și se bucură de prezumția de nevinovăție.


