FC Hermannstadt și antrenorul Marius Măldărășanu au semnat joi actele de reziliere a contractului scadent în vara lui 2027.
Conducerea clubului FC Hermannstadt și Marius Măldărășanu au parafat joi actul de reziliere a contractului, după patru ani și jumătate de colaborare fructuoasă.
FC Hermannstadt a anunțat public despărțirea de Marius Măldărășanu printr-un comunicat dat publicității pe pagina oficială.
”#OFICIAL
Cu puțin timp în urmă, A.F.C.Hermannstadt și antrenorul Marius Măldărășanu au ajuns la un acord comun cu privire la rezilierea amiabilă a contractului.
187 meciuri, 77 victorii, 56 egaluri, 54 înfrângeri, o promovare, un loc 7 în SuperLiga Romania, o finală de Cupa României, un loc în inima fotbalului sibian!
Mulțumim pentru tot, Mister! ![]()
![]()
” este postarea făcută publică de clubul sibian.
Marius Măldărășanu era cel mai longeviv antrenor din prima ligă, după ce o preluase pe FC Hermannstadt pe 1 iulie 2021.
După o primă parte de sezon foarte slabă, Măldărășanu a lăsat-o pe FC Hermannstadt pe locul 15 în Superliga, retrogradabil, cu doar 12 puncte din 18 meciuri.
Oprița, principalul favorit să vină la Sibiu
Pe lista clubului sibian au rămas patru nume de antrenori cu care se va discuta o colaborare: Daniel Oprița (Steaua), Dorinel Munteanu, Ovidiu Sabău și Liviu Ciubotariu, ultimii trei fiind liberi de contract.
Primul antrenor dorit de sibieni, Daniel Oprița are o clauză de reziliere cu Steaua de 50.000 euro, principalul impediment în acest moment pentru mutare. Tehnicianul discută în aceste zile rezilirea cu Steaua.

Oprița este pe banca Stelei încă din 2019 și ar fi avut șanse mari să promoveze în SuperLigă dacă echipa ar fi avut dreptul legal de promovare. Acesta a debutat ca tehnician la Metalul Reșița, apoi a mai pregătit pe Juventus București, Voluntari sau Mioveni.


