Primăria orașului Cisnădie a fost vizată de percheziții joi dimineață. Ofițerii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac cercetări într-un dosar ce vizează vechea administrație și au nevoie de probe suplimentare.
Edilul Mircea Orlățan a confirmat că un ofițer DNA a venit, în dimineața zilei de 4 decembrie, la sediul primăriei, pentru efectuarea unei percheziții informatice. Acesta a ridicat un calculator din cadrul instituției.
Perchezițiile au loc în cadrul unui dosar ce vizează vechea administrație locală a orașului Cisnădie.
Vă reamintim că, în vara acestui an, se aflau în desfășurare nu mai puțin de 5 dosare penale.


