a fost desemnat constructorul centrului de îngrijiri paliative din săliște: investiția sare de 28 de milioane lei

Consiliul Județean Sibiu a stabilit câștigătorul licitației publice pentru proiectarea, verificarea tehnică, asistența tehnică și execuția viitorului Centru de Îngrijiri Paliative din Săliște, o investiție considerată esențială pentru extinderea serviciilor medicale din județ.

Asocierea Deco Rom SRL – Urbis Concept SRL a obținut contractul, acesta având o valoare de 15.855.370,50 lei fără TVA. Procedura de achiziție a atras șapte oferte, iar câștigătoare a fost desemnată cea cu prețul cel mai scăzut.

a fost desemnat constructorul centrului de îngrijiri paliative din săliște: investiția sare de 28 de milioane lei

Valoarea totală a proiectului se ridică la 28,17 milioane lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Sănătate 2021-2027, în sumă de 12,26 milioane lei. Restul, respectiv 15,90 milioane lei, reprezintă contribuția Consiliului Județean Sibiu.

După semnarea contractului, urmează derularea etapelor tehnice: realizarea proiectării, obținerea autorizațiilor necesare și demararea lucrărilor de construire a centrului, obiectiv care va oferi servicii paliative pacienților din întreaga zonă a Mărginimii Sibiului.

a fost desemnat constructorul centrului de îngrijiri paliative din săliște: investiția sare de 28 de milioane lei

Ultima oră