Acum două zile, pe 6 decembrie, în jurul orei 18:40, polițiștii din Copșa Mică au oprit pentru control un autoturism condus pe DN14 de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Mureș.
Verificările efectuate de polițiști au relevat că permisele de conducere prezentate de acesta, eliberate de autorități străine, nu îi conferă dreptul de a conduce pe teritoriul României. Totodată, bărbatul nu figura în baza de date internațională ca posesor legal al documentului.
În urma constatărilor, la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis și uz de fals.


