În comuna sibiană Cârțișoara, județul Sibiu, zeci de câini mari, unii chiar de luptă, ar circula liberi pe străzi. Unii au stăpân, alții nu, însă mulți sunt abandonați sau lăsați de ciobani să se descurce singuri. În lipsa hranei, câinii ar fi început să atace animalele gospodarilor pentru a supraviețui. În contrapunct, primarul comunei respinge ferm aceste acuzații și spune că realitatea este cu totul alta.
„Situația câinilor a devenit extrem de îngrijorătoare și periculoasă pentru comunitate. Primăria nu a luat nicio măsură serioasă în ultimii 10 ani. Câinii abandonați sunt de talie mare, ciobănești sau de vânătoare, care reproduc anual și ajung pe străzi sau pe câmpuri, lihniți de foame.” a explicat Marian, un localnic.
Hrana insuficientă și reproducerea necontrolată, o problemă majoră
Potrivit localnicilor, în comună, există aproximativ zeci de câini ciobănești, fiecare cântărind între 20 și 25 kg. Lipsa hranei îi face agresivi, iar comunitatea este neputincioasă:
„Turme întregi de câini se plimbă libere pe străzi, mai ales în perioadele de împerechere. Oamenii nu se mai simt în siguranță, copiii nu se mai joacă afară, iar animalele din gospodării sunt atacate. Sute de găini, iepuri, un porc, 6 oi, 2 capre, chiar și câini au fost omorâți.”

Localnicii reclamă că unii ciobani își lasă câinii fără hrană sau îi abandonează în mod deliberat. În plus, în comunitate au apărut și câini de luptă sau combinații periculoase între rase mari:
„S-a întâmplat ca un husky să omoare sute de găini, șase oi, două capre, un iepure și un porc de 200 kg. Cățeaua nu fusese sterilizată și s-a împerecheat cu un ciobănesc de 80 kg, rezultând 4 pui foarte agresivi care atacă animale și se deplasează în haite.”

Tensiuni și pericole în comunitate
Situația a dus și la măsuri disperate ale sătenilor: unii au pus otravă pentru a scăpa de câini, însă acest lucru a afectat și animalele domestice și a crescut riscurile. Conflictele dintre localnici s-au intensificat, ducând chiar la bătăi și tensiuni în comunitate:
„Oamenii au pus otravă, dar nu au mâncat-o câinii vizați ,ci alții- animale de companie, câini de talie mică, iubiți. S-au iscat și conflicte, ba chiar bătăi în comună. Situația complică și mai mult viața comunității și crește riscul pentru toți locuitorii.”

Localnicii trag un semnal de alarmă: câinii flămânzi pot deveni periculoși și pentru oameni: „Este o problemă groaznică, complicată. Oamenii se tem să iasă pe stradă, efectiv să nu fie mușcați sau chiar omorâți de vii. Situația nu mai poate fi ignorată. Este nevoie urgentă de intervenții și măsuri concrete.”
Primarul: „Nu există pericol. Suntem o comunitate liniștită”
Primarul comunei Cârțișoara, Cîrțan Vasilică Sorin, respinge acuzațiile că în sat ar umbla „haite de câini de luptă” și spune că situația este interpretată greșit de localnici.
Acesta afirmă că în evidențele primăriei se află maximum opt câini comunitari, toți castrați, microcipați și aflați de ani de zile în grija autorităților.
,,Sunt câțiva fermieri care au câini ciobănești la turmele de oi și vaci. Câinii lor nu vin în sat decât foarte rar, poate doar dacă este o femelă în călduri sau dacă coboară din zona stânelor.
Situația reală a pornit de la un caz: un localnic are 3–4 câini husky care au atacat câteva găini și doi iepuri la un vecin, iar la altul au omorât două-trei oi. Este clar că acești câini coboară din zonele apropiate de sat, unde se află stânele, dar nu pun în pericol comunitatea.”
Primarul subliniază că nu există pericol real pentru oameni: „Oamenii din sat nu sunt în pericol și nu există conflicte între localnici. Cei care au ferme au nevoie de câini la turme, nu pe stradă. Suntem o comunitate liniștită. Iar pentru husky, vom încerca să găsim o soluție pentru acest câine – poate adopție, poate adăpost.”
Campanii de sterilizare anuală
Edilul a mai precizat că s-a desfășurat o campanie de sterilizare în luna iunie, cu rezultate vizibile: „Am avut campanie de sterilizare. Au venit și localnici din satele vecine care au vrut să-și salveze câinii sau pisicile. Dacă Dumnezeu ne ajută, anul viitor repetăm campania, tot în iunie, pentru că este perioada cea mai potrivită.”
În final, primarul subliniază: „Dacă acești câini ar fi fost atât de periculoși, cred că am fi avut plângeri la poliție. Nu este cazul. Totul trebuie văzut cu documente, nu cu povești.”
Potrivit informațiilor obținute de redacție până în acest moment, Poliția Animalelor nu are înregistrate sesizări recente privind incidente cu câini comunitari, agresivi în Cârțișoara.


